De Lemn

Un deținut este dus într-o carceră in aer liber, intr-o zi rece de toamnă. Acesta începe sa se roage.

Fragment:
COSTIN (O.S.) (CONT’D)
Doamne Iisuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul.
Se aude in continuare, rugaciunea si sunetul miscarilor si al respiratiei lui Costin.
Un gardian, inca nu stim care dintre ei, sta linga un tufis, cu capul pe genunchi. Plinge.
Ridica fruntea de pe genunchi si vedem ca este Petrica. Vrea sa se abtina din plins. Se uita in departari. Respira adinc. E chiar in momentul in care, dupa ce nu a mai putut sa se abtina pe dinnauntru a pufnit in plins isteric. Si imediat dupa criza si-a revenit. Mintea in minte. Si acum isi revine. Isi trage nasul tare. Apoi scuipa cu capul intre genunchi. ‘e o timpenie sa plingi, ce pula mea, sint copil?’
Respira. Vrea sa se ridice, cind pufneste din nou in plins. Un impuls ca cel de voma pe care chiar daca vrei sa il tii nu ai nici o sansa. Se tine. Isi sufla nasul. Are muci multi si aposi.